Am hotarat ca e vremea sa parasesc tara si am plecat, dupa 4 ore de zbor am ajuns intr-o tzara unde nu mai fusesem niciodata. Oamenii erau altfel, mirosea a toamna dar campurile erau verzi inca. Am stat sa ma dumiresc ce e cu mine incotro ar trebui sa merg si unde nu am sa ma mai duc niciodata. Departe de tzara departe de totzi si de toate, am gasit raspunsuri am inceput sa-mi pun intrebari, sa caut. Singuratatea e un dushman dar poate sa fie si un bun prieten, de data asta mi-a fost prieten. E foarte ciudat atunci cand zbori cu avionul si vezi norii de deasupra, ai senzatzia ca reprezinta ceva stabil pe care potzi sa stai chiar, vedeam norii de jos in sus si mi se pareau de neatins, i-am vazut de sus in jos si deodata au devenit tangibili si consistentzi. Atunci am intzeles ca si problemele mele erau la fel ca norii iar eu obosisem sa le privesc de jos in sus, acum mi se par un pic solide, conturate si in concluzie de rezolvat. Probabil ca acolo sus deasupra lor mi-am reglat conturile cu mine, asta e bine. Cred ca atunci cand voi mai avea nevoie sa ma limpezesc voi alege sa zbor cateva ore catre o tzara necunoscuta iar pe drum deasupra norilor ma voi impaca iar cu mine. Zborul e divin caderea e insa omeneasca 
ixpaint
Comentarii